Cheltuielile pentru publicitate din industria auto americană au scăzut cu 4% primele șapte luni ale acestui an, față de aceeași perioadă a anului trecut, deoarece deficitul de stocuri a redus vânzările, chiar dacă cererea de vehicule a rămas puternică, potrivit datelor unei firme de cercetare de publicitate, citată de Reuters.
Reducerea salariilor medicilor în 2010 s-a făcut simțită în pandemie prin lipsa de personal necesar pentru a trata pacienții, a declarat, în deschiderea Profit Health Forum, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat. Acesta a arătat că există spitale de urgență care au doar 100 paturi cu oxigen, din 500-600, iar autoritățile nu au alocat niciodată bani pentru stocuri medicale. Arafat a mai spus că în urma unui exercițiu efectuat pe perioada deținerii președinției UE, România a avertizat că Europa nu este pregătită să facă față unui dezastru sanitar.
Autoritățile estimează o creștere cu 2% a consumului de energie electrică în această iarnă, comparativ cu sezonul rece anterior. La energie termică, majorarea estimată a consumului, față de iarna 2014-2015, este de 6,1%. Și costurile producătorilor de energie electrică și termică cu achiziții de combustibili pentru iarnă sunt estimate în ușoară creștere față de anul trecut, respectiv cu 1,7%, la 4,61 miliarde lei.